Energie electrică din stânga Nistrului și în octombrie: Energocom a prelungit contractul cu Centrala de la Cuciurgan

Energocom va cumpăra energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan și în luna octombrie. Contractul ce prevede furnizarea luminii a fost prelungit pe 29 septembrie. Condițiile contractuale au rămas neschimbate ca și pe parcursul ultimelor luni. 

Astfel, prețul de achiziție va constitui la fel 66 de dolari/MWh.

Potrivit un comunicat al Energocom, în octombrie, MGRES va furniza cca 305 mii MWh, ceea ce constituie aproximativ 85% din necesarul de consum al consumatorilor de pe malul drept al Nistrului.

Restul energiei electrice necesare pentru octombrie, pe lângă cea produsă din surse regenerabile şi de CET-uri, va fi contractată de la producători din Ucraina, România și bursa OPCOM.

„Vor fi purtate în continuare negocieri cu MGRES în vederea furnizării energiei electrice, necesare consumatorilor de pe malul drept al r. Nistru, pentru perioada următoare”, se mai arată în comunicat.